Președintele bolivian Evo Morales l-a numit pe actorul și regizorul american Sean Penn în funcția de ambasador pentru legalizareafrunzelor de coca și pentru campania ce vizează solicitarea Boliviei de a primi acces la Pacific, au anunțat, marți, autoritățile din acest stat, citate de AFP.
Actorul american se află în capitala La Paz pentru a doua oară în acest an, parte a eforturilor sale de a remobiliza comunitatea internațională în favoarea statului Haiti, la doi ani după seismul care a devastat insula, și a avut o rundă de discuții cu șeful statului bolivian.
Morales i-a cerut actorului „să se alăture campaniei internaționale (boliviene) pentru legalizarea frunzelor de coca”, a precizat ministrul pentru relația cu președinția, Juan Ramón Quintana, într-o conferință de presă.
Ministrul a adăugat că președintele Morales i-a explicat lui Sean Penn „importanța și istoria ancestrală a utilizării frunzei de coca”. Mestecarea și infuziile cufrunzede coca sunt practici milenare în Anzi,frunzele acestei plante fiind folosite în scopuri terapeutice, contra foamei, a oboselii și a efectelor altitudinii, precum și în diverse ritualuri.
Bolivia a decis să se retragă în 2011 din Convenția pentru stupefiante din 1961, pentru a „corecta eroarea istorică” referitoare la folosirea indigenă afrunzelor de coca.
Sean Penn a fost descris de ministrul bolivian ca fiind un „activist” și „un militant al celor mai nobile cauze” și a fost solicitat, totodată, în calitate de „interlocutor pe scena internațională”, cu scopul de a sprijini revendicarea Boliviei de a-și recupera teritoriul care i-ar asigura accesul la Oceanul Pacific, pierdut acum 130 de ani în urma unui război.
Bolivia, o țară andină și amazoniană, este o enclavă de peste 130 de ani, după ce a pierdut aproximativ 120.000 de kilometri pătrați din teritoriu, dintre care o fâșie de 400 de kilometri de litoral, în urma Războiului Pacificului (1879-1883), pierdut de Bolivia, alături de Peru, în fața statului Chile.
„Revenirea la mare” este o temă-cheie în Bolivia, înscrisă în Constituție, și o cauză națională folosită cu regularitate de politicieni.
Președintele Morales i-a cerut ajutorul actorului american „pentru mobilizarea diplomaților, a oamenilor politici și a actorilor din societatea civilă americană”, cu scopul de a sprijini cererea de extrădare a fostului președinte Gonzalo Sánchez de Lozada, refuzată de justiția americană. Fostul șef al statului bolivian este acuzat de genocid în Bolivia.
Sean Penn s-a implicat în ultimii ani în numeroase acțiuni umanitare, sprijinind eforturile de reconstrucție a orașului New Orleans, devastat de uraganul Katrina și, recent, taberele de refugiați din Haiti, după devastatorul seism din ianuarie 2010.